miercuri, 26 septembrie 2012

CHINA BLUE (II)




“Iubeşte-ţi aproapele, dar să nu afle nimeni.” - Murphy

         Deşi am darul de-a nimeri în cele mai încurcate şi mai neaşteptate situaţii, o dată în viaţă am avut norocul să scap la mustaţă de o experienţă ce mi-ar fi tulburat minţile preţ de vreo câteva reîncarnări de aici încolo.
         Sar peste introducere şi vă invit direct în poveste.

         O vară oarecare. Eu, transpirată leoarcă şi cu machiajul pe jumătate scurs – că era o vară toridă – bombăn înfundată într-un fotoliu din lobby-ul unui celebru hotel. Lângă mine, doi buni prieteni. Apucasem să promit de cu două zile înainte că mă voi juca de-a ghidul cu soţia partenerului de afaceri pe care îl aşteptau în Bucureşti. Aşa, ca de la fată la fată, să nu se plictisească doamna în timp ce ei vor purta discuţii despre bani şi alte lucruri serioase. Post promisiune m-a lovit anticipat groaza gândindu-mă că timp de vreo doua zile voi fi monopolizată de o soţie oarecare ce desigur, va dori să-i arăt toate mallurile. Prea târziu însa pentru orice gând. Cu mintea goală, moartă de sete şi cu privirea aţintită pe uşile de la lift, aştept să coboare inevitabilul următoarelor mele două zile.
         Într-un final, se deschid. Un domn masiv singur. Prietenii mei sar din fotolii şi îi aştern un covoraş roşu de entuziasm domnului cu pricina. Eu dau roată cu privirea după inevitabilul meu, adică jumătatea  dânsului. Sunt prezentată. Aşa aflu că inevitabilul îşi mai dă o ultima tuşă machiajului şi ni se va alatura în câteva minute. Cu gura uscată, mă trântesc la loc în fotoliu şi-mi mai aprind o ţigară. De data asta gândesc şi mă ruşinez de gândurile care nu ne aduc onoare nici mie şi nici doamnei care întârzie la oglindă.
         Geană pe uşile de la lift, din nou. Trec vreo zece minute. Răbdarea mea, transpirată şi însetată şi ea, îi pregăteşte doamnei, fără umbră de remuşcare, un “Welcome in Romania” în argou.
        “A, look, my wife is coming!”  îl aud pe domnul cel masiv.
         Îmi dezlipesc privirea de pe uşile liftului şi mă uit către scări, acolo unde a arătat domnul. Şi mare stop-cadru! Tablou: eu, prietenii mei, ochii noştri tâşnind din orbite şi o fantasmă obscen de blondă încolăcind cu voluptate aerul din jur şi treaptă cu treaptă, amărâta aia de scară. Care nu mai părea deloc din marmură ci din gumă de mestecat pe punctul de a face baloane. Fantasma ajunge în faţa noastră. Noi aliniaţi, tâmpi, transpiraţi şi muţi. Ne zâmbeşte iradiant şi ne întinde fiecăruia mâna: ”Nice to meet you! I’m Selena”. “Hi! You’re a fuckin’ dream!”  grăieşte privirea noastră comună.
         Selena. Adică triumful, capodopera şi geniul unui mare chirurg plastician. Un Pygmalion care cu tăişul bisturiului său a inventat femeia perfectă. Pomeţi, nas, gură, sprâncene, sâni, totul, dar totul fusese modelat în forme de-o perfecţiune pe care însuşi Creatorul ar fi invidiat-o. Natura îşi pierduse demult ultimul cuvânt în chipul şi-n trupul Selenei însă la ce bun să fi judecat după măsura naturalului un prototip feminin menit s-aducă alinare şi speranţă oricărui biet muritor?!
         Domnul soţ, spre invidia prietenilor mei, îmi încredinţează încrezător “investiţia”, o pupă pe obraz din zbor şi ne cheamă un taxi, să ne poarte pe unde vom vrea. Eu vreau oriunde! Selena îmi zâmbeşte perverso-ceremonios şi-mi spune că i-ar plăcea să bem ceva pe undeva. Eu, pentru moment, vreau doar să nu mai tremur.
         Aleg rapid un club şi-i dau adresa şoferului. Ca de obicei când sunt stresată, spun îngrozitor de multe prostii pe minut. Nimic n-are nicio noimă. Engleza mea devine din ce in ce mai relativă şi capătă, nu ştiu de ce, accent mexican. Selena îmi zâmbeşte. Îmi zâmbeşte. Îmi zâmbeşte!
         Ajungem în club. Mă amuz observând degringolada stârnită de apariţia Selenei. Vorba Simonei Pătruleasa: “Şoc”.
         Pentru că aşa o întâlnire interzice din start orice diluţie, renunţ să-mi torn cola peste whisky şi trec direct pe-un dublu sec. Zăresc o masă libera. Ne aşezăm. Selena mă cercetează curioasă cu privirea aia sexi-plat-adâncă, de Emanuelle în expectativă. În timpul ăsta îşi răsuceşte pe arătătorul mâinii drepte o şuviţă din extensii.
       “Are you gay, right?” mă întreabă ea dintr-o dată iar eu simt cum mi se topesc şi picioarele scaunului.
“Aaaaaaaaaaa, why? How do you know?” mă împleticesc eu printre cuvinte cu un firicel de voce.
“Ha ha ha”  râde ea cambrându-şi uşor gâtul pe spate, "I’m not so smart, Michael told it to my husband”.
         Înghit în sec, bat aerul cu buzele fără să reuşesc să articulez nimic şi-i urez în gând toate cele bune prietenului Michael. Dau whisky-ul pe gât, conştientă că în maxim zece minute privirea mea va deveni imbecilă şi sticloasă.
         Selena îşi soarbe şi ea cât ai clipi licoarea din pahar şi face apoi un semn graţios către barman după încă un rând. Nefericitul aproape că sare peste bar ca să ne aducă mai repede comanda.
         După al doilea rând îmi spune cu vocea patinând uşor că-s tare drăguţă şi că are 35 ani. Şi că a fost Miss Cehoslovacia. Îi dau o replică absolut cretină, pe care numai eu o înteleg, cum că eu am fost Miss Titan. Încurcată, nu ştie ce să facă, să dea drumul la un “woooooow” admirativ şi politicos sau să mă întrebe: “What the f*** is Titan???”. Ca s-o scot din confuzie îi explic că Titan e un cartier din Bucureşti şi că acolo locuiesc eu. Acum pare că a înţeles gluma mea şi o gustă.
         Apoi se apropie cu buze şi cu parfum de urechea mea şi-mi spune că soţul ei e “very dangerous”. Nu înţeleg de ce îmi spune mie asta dar îmi place cum mi-a suflat aer calduţ prin cercel. Înţeleg abia după al treilea rând de whisky că nu toate afacerile soţului ei sunt curate şi că de fapt e un mafiot temut. Acum ascult cu interes şi-mi fac planuri cum să scap cu viaţă după cele două zile pe care le am de petrecut cu ea.
         La al patrulea rând mie mi s-au desfăcut deja buclele iar ea stă cu mâna peste mâna mea. E tare tare ciudat iar mie mi-e teribil de cald. Habar n-am ce planuieşte iar eu mă gândesc că orice ar fi, soţul ei mă va omorî cu oarecare blândeţe pentru că sunt femeie! Dar deocamdată nu am de ce să-mi fac probleme, sunt suspect de cuminte şi-i ascult curioasă poveştile. Le-a epuizat pe cele cu concursurile de miss, cu nunta, cu operaţiile plastice, cu afacerile soţului, aflu că are şi un copil. Nu au miez deloc bucăţelele narate sau engleza ei e destul de superficială. Dar sunt conştientă că e atât de desăvârşită în frumuseţea ei încât şi dacă mi-ar spune timp de doua zile doar “Hi, I’m Selena” tot nu m-aş plictisi.
         Micile ei nimicuri mă relaxează şi mă lasă să o privesc. Nimic suspect. Îmi pare doar un pic beţivă dar realizez la timp că-i culmea ca tocmai eu să gândesc asta!
         Şi aşa, ameţită şi trecută din poveste în poveste, mă trezesc brusc lipită de ziduri cu privirea aia tăios de albastră şi întrebată pe sus ce-i cu viaţa mea. Bâlbâi pe loc un buchet de onomatopee şi mă gândesc cu tristeţe că i-am oferit încă de la începutul serii toate motivele să se îndoiască temeinic de inteligenţa mea. Am noroc însă că n-aşteaptă să devin şi mai penibilă decât sunt oricum şi trece iaraşi la mişcarea aia cu învolburatul aerului calduţ pe lângă bietul meu cercel. Cu bruma de demnitate rămasă intactă îmi permit luxul să m-amuz că-mi tot spune lucruri la ureche când ştie clar că-n hărmălaia din jur nimeni altcineva n-are cum să ne audă.
         Mă îndeamnă să mai beau. Dau să refuz. Degeaba şi prea târziu. Cu mâna ei îmi aduce paharul la gură şi-mi spune din senin că acasă are o… amantă! Fără să mă gândesc, întreb prosteşte: “How come?”. Râde.
         Cu mintea împrăştiată, încep să bănuiesc că de-abia de-aici încolo muza Selena va începe să povestească. Nu se lasă rugată. Am simţit că o inspiră puternic fie faptul că eram o necunoscută, fie că era departe de casă, fie că pur şi simplu trăia nevoia acută de a vorbi cuiva despre ceea ce era în spatele acelei imagini.
          Prima întrebare care îmi răsare e dacă soţul ei ştie. Zâmbeşte. Fireşte că nu ştie! De ce ar ştii?
         Ca prin minune îmi dispare moleşeala contemplativă de după mult whisky şi mă însufleţeşte lucid o artilerie de întrebări. De ce o femeie-amantă şi nu un bărbat-amant? Nu îşi iubeşte soţul? Bisexuală? Cum face ca soţul-dangerous să nu afle? Cum îi este? Înţeleg că o asasinez pe fast forward cu toate nedumeririle mele şi-i dau răgaz să răspundă cum vrea la primul lot.
         O femeie-amantă pentru că femeile dau orice altfel decât bărbaţii. Pentru că ating altfel şi pentru că are nevoie şi de asta. E bisexuală ocazional. Are o amantă stabilă pentru că îi trebuiesc câteva repere stabile în viaţa ei. Amanta şi soţul. Soţ pe care îl iubeşte. În felul ei. Partea profund feminină îi admiră forţa, se teme de ea, se hrăneşte cu ea. Nu, el nu a aflat niciodată de alternativa ei bisexuală. Cu amanta se întâlneşte ori de câte ori se preface că pleacă în Cehoslovacia, cu pretextul că-şi vizitează familia. Şoferul o duce la aeroport. Ea mimează până la capăt plecarea, cu bagaje multe şi cadouri pentru familie. Amanta aşteaptă să plece şoferul şi o ridică din sala de aşteptare. Merg apoi împreună la casa ei de vacanţă unde izolate şi rupte de realitate trăiesc preţ de o săptămână sau două un soi de relaţie. Cât de des? De vreo 2-3 ori pe an. Îi este…altfel. O numeşte evadarea ei. Evadare de unde, numai ea ştie!
         Tac pentru că nu ştiu ce să mai zic. Presupun vag că nu asta e partea cea mai picantă a vieţii ei. Nu mă înşel.
         La whisky-ul următor mă apucă zdravăn de încheietură şi-mi spune aproape cu furie că-şi urăşte soţul. Mi se pare că îi lucesc nişte lacrimi în ochi când îmi spune asta. Nu ştiu totuşi dacă-s de la furie sau de la alcool. Mă trezesc că întreb aiurea-n tramvai: “Why?”. Aoleu, mare aoleu că răspunsul vine ca un tăvălug peste mine mai mai să mă arunce cu tot cu scaun! Îmi spune că-i un monstru sadic şi că pentru el nu-i decât un accesoriu scump şi frumos. Că-i generos şi rece. Că nu se uită la bani, dar nici la ea. Întreb dacă l-a iubit vreodată. Îmi spune că da. Eu îmi spun în sinea mea că poate a confundat iubirea cu nevoia unei vieţi de lux. Ea îmi citeşte gândurile şi-mi spune că a iubit bărbatul puternic ce a ştiut cum să o seducă. Dar că în timp a înţeles că pentru el nu e decât o prelungire a orgoliului şi a puterii sale asupra celorlalţi. Că e cel care şi-a permis-o drept soţie.
         De furie, mai goleşte un pahar. Mie mi-e groază că se va îmbăta straşnic şi că o voi căra în spate până la taxi. Sau că mai rău, va vomita peste masă şi se rătăcesc pe câmpii toate fantasmele mele.
         Iarăşi mă pironeşte cu privirea aia care anunţă o marturisire sângeroasă. Mă fixez bine în scaun că nu se ştie ce urmează.
         Între timp îmi vin în minte nişte versuri dintr-o poezie absurdă…”clipă stai, opreşte-ţi zborul/se prăvale compresorul/şi tot muntele tăcea/compresorul când cădea”.
         Paradoxal, se linişteşte. Cu un zâmbet amar mă întreabă dacă vreau să ştiu cum se răzbună pe aroganţa şi nepasarea soţului ei. Eu îi spun că am înţeles că răzbunarea vine la pachetul cu amanta. Stabilă! Ea se uita în ochii mei şi-mi spune răspicat, încă o dată, că amanta e evadarea ei, nu răzbunarea. “Ok”  zic eu, întelegând că am facut o glumă cretină. Fac pe muţeşte pariuri cu mine că la cât sunt de deşteaptă sigur îi întrevăd răzbunarea şi sigur îmi va spune acum că are şi-un amant stripper. Stabil!
         Vine desigur momentul fatidic să pierd pariul cu mine.
         Selena mai “pleacă” şi alte dăţi în “Cehoslovacia”. Nu la amantă şi nici la familie. Se prostituează! Cum? Uite-aşa! Cu dor de răzbunare. Departe, prin alte ţări şi prin alte hoteluri, cu bărbaţi tineri, maturi, bătrâni, bogaţi. Nimeni nu ştie cine e, de unde vine sau a cui e. Peruca îi schimba tonusul, tocurile halucinant de înalte îi exagerează frumusetea picioarelor, fustele strâmte pe superbele ei fese râd în taină de ideea de posesie a oricărui bărbat care îndrăzneşte să-şi imagineze că atinge şi altceva pe sub pielea întinsă perfect pe muşchii fermi. De ce face asta? Pentru că poate. Şi pentru că are nevoie să ştie din când în când că aroganţa soţului ei nu a putut să o cumpere până la capat.
         De data asta am amuţit si m-am trezit de tot. Selena râde de mina mea interzisă şi se ridică zglobie de la masă de parcă toata seara ar fi băut numai apă goală. Încerc să fac acelaşi lucru dar îmi iese la jumătate. Am senzaţia că sunt un miriapod cu excedent de picioare şi că toate se târăsc în urma mea ucigator de grele.
“Are we going now to dance somewhere?”  mă întreabă ea nebunatică.
"Nu prea cred…"  îi răspund eu în gând. Prin viu grai îi explic frumos că mai e şi mâine o zi şi că tot ce-mi doresc acum e să ajung din nou Miss Titan în vârful patului meu.
         Tot în gand îi mulţumesc că a fost generoasă şi că poveştile ei sincere mi-au salvat viaţa. Altfel, cine ştie ce naiba aş fi riscat? Poate să mor împuşcată, poate să mă plimb mult şi bine prin vreun portbagaj………….Numai amintirea acelui banc cu final aberant, “vezi băi ninja că nu-i ca-n filme?” şi-ncep să clipesc des şi spasmodic!!
         Ştiţi ce revelaţie m-a pocnit mergând pe jos la 3 dimineaţa, cu pantofii-n mână, către casa mea? Că eu chiar sunt fericită acolo la mine-n Titan!
         Şi cum fericirea nu prea are multe secrete ci doar o linişte şi-o frumuseţe aparte m-am folosit puţin de secretele Selenei. E bine? E rău?

* Inspiraţia sonoră....o păcătoşenie de "specialitate"! Bună rău altminteri! Nimic nu mi se pare mai kinky decat industrialul ăsta cu pasaje electro.
https://www.youtube.com/watch?v=ya3jsprkVg0





























2 comentarii:

Anonim spunea...

Ranchiuna, razbunare, suferinta, neimplinire - aspect fizic, nu placut, ci perfect, artificialitate, ipocrizie.. Si ar mai fi, o hoo.
Cat insala aparentele..
Si totusi, m a amuzat tot ce ai scris. A fost tare - miss Titan! haha

Dar totusi, parca mi transmitea ca ea, Selena, se razbuna pe ea, prin neimplinirile ei, nu? Sau ma nsel?

Florentina Ionescu spunea...

Povestea Selenei, in ciuda umorului cu care am incercat s-o imbrac, e una foarte trista. Al naibii de trista.
Iar Selena, in realitate, este un om al carui moment de sinceritate m-a zguduit foarte tare. Si care m-a facut sa reflectez adanc la sensul multor lucruri.
N-as vrea pielea ei, oh nu, nici macar de proba!