Ah, nuuuuuu, să nu
credeți că dețin eu vreun templu! Sunt doar umila sclavă și eternul învățăcel a
doi Maeștrii blănoși, buni și miloși cu mine, care îmi permit să le mișun prin
templul privat și să le umplu cu ignoranta mea prezență, spațiul vital. Cineva
trebuie să-i slujească și atunci, nu știu cum, m-au ales pe mine. Se știe că ei cercetează din astral omul pe
care hotărăsc să-l călăuzească și asta e
o chestiune așa, ca de loterie, să fii chiar tu norocosul ales. Nu mă laud, dar eu scriu acum din postura
acelui om.
E adevărat, nu pot să mă
plâng că am fost vreodată ocolită de noroc. Din punctul ăsta de vedere, am fost
mereu o mare privilegiată. Ohoooo, păi
când stăteam la curte, eram aleasă peste noapte de câte 1-2 Maeștrii cu blană,
coadă, mustăți, solzi, pene și
șorici, fiecare fiind dispus să-mi ofere
învățătură, contra unor mici servicii, aport în natură alimentară și în cazurile speciale, grațierea de la sacrificiile păgâne și tradiționale. Lucru ce a condus în timp la alcătuirea unor
haite frumușele de Învățători , comunități întregi de Guru Pisici, cuiburi
organizate de Maeștrii Gușteri și Șopârle, Profesorese Rațe și Găini, ba chiar
și un Comandant Berbec (fost miel de
Paște) și un Înțelept Porc (fost purcel în așteptarea Crăciunului). Se pare
că am avut nevoie de multă învățătură și de multe călăuze în viața de până
acum. Că toată copilăria și adolescența
am fost poreclită Mama Tembo (după
personajul dintr-un film al epocii, o
preoteasă africană înconjurată numai de animale), nu era decât un dat firesc.