vineri, 17 martie 2017

COALIȚIA LUI KAMA SUTRA

Vă mărturisesc cu mâna pe inimă și cu sufletul departe de raiul religios, că neuronii mei de om-femeie sunt îndelung încercați în vremurile astea. Vremuri de trezire monstruoasă a unui Lazarus zombie, înviat de  Coaliția pentru Familie, mână în mână cu un politic hulpav și corupt. Jesus, ce mutant oribil și însetat de sânge a rezultat!

Mi-am expus în FREE JESUS ideile despre contradicțiile din mințile și sufletele Prea Fericite de Prea Creștine ce sunt. Să lăsăm asta deoparte și să trecem cu vederea până și faptul că în luna Paștelui ortodox, după postul pe care creștinii l-au ținut, după spovedit, împărtășit cu sângele Domnului și praznicul Sfântului Paște, purced la Referendumul pentru Redefinirea Familiei, adică un jihad social care îndeamnă la ură, violență, respingere agresivă a unei părți din populație și care va împinge la claustrare socială, tentative suicidale și afectarea psihologică a unor tineri gay, creștini poate și ei.


Știm deja că pentru a proceda corect și omenește chiar și în situațiile care nu ne convin, sunt imperios necesare în primul rând bunul simț, umanitatea și, corolar, simțul dreptății. Eh, e nevoie și de educație, de multă educație și, de ce să n-o spuneam pe șleau, de-olecuță de creier. De preferat limpede, nealterat nici de blestemul prostiei nici de interesele împuțit de murdare.

Toată expunerea mea se vrea a fi un apel la luciditate, departe de vreo luptă cu secta Coaliției pentru Familie, și asta pentru că nu mi se pare NORMAL să discut despre problemele și drepturile mele cetățenești, de cetățean al unui STAT LAIC, cu reprezentanții unei secte ultraș-ortodoxe. Că de-aia am ales să trăiesc într-un Stat democratic și laic, nu într-unul fundamentalist. Știu deja că Papa Francisc ar fi de acord cu argumentele mele!  

Așa că am ales să nu mă intereseze ce crede Coaliția pentru Promovarea Evului Mediu despre cetățeanul X ci vreau să știu ce crede Statul meu despre drepturile și integritatea mea de cetățean. Că eu, ca omul prost și naiv care sunt, mă aștept ca dacă mă duc la farmacie după un nurofen, să găsesc nurofen. Și dacă pe frontispiciul unei clădiri scrie mare și clar: „Farmacie”, atunci știu sigur că am nimerit unde trebuie. Nu mă aștept ca acolo să fie de fapt o morgă ilegală și să primesc un shot cu formol.
Uite-așa de clar mă aștept să stea lucrurile și cu Statul nostru pe al cărui frontispiciu scrie maaaaare și limpede: „STAT DEMOCRATIC”. LAIC.  

Acușica, în spiritul și respectul clarității dezbaterii, să lămurim din start termenii, ca să n-o mai luam pe arătură și să aberăm pe langă.

Mic dicționar cetățenesc LGBT

Adicătelea niște CETĂȚENI ROMÂNI care sunt lesbiene, gay, bisexuali, transgenderi. Ce înseamnă fiecare termen, n-am de ce să explic aici, cine e însetat de cunoaștere obiectivă, are resurse infinite de informație la îndemână. Sunt aspecte neinteresante și complet irelevante în raportarea la cetățenie și la drepturile derivate ale unui...cetățean!

Cine sunt cetățenii aștia? Niște adulți cu discernământ care aleg să conviețuiască legal cu alți adulți cu discernământ, asemenea lor. E exercitarea liberului arbitru, în completă libertate. E ca și în căsătoria hetero, doar că fără dus la biserică ci doar la primărie, clădire adesea împărțită cu ANAF-ul. Același loc unde-și plătesc în fiecare an taxele și impozitele (și ei, homosexualii),  doar că într-un alt corp. Pentru ca urmare a acestei conviețuiri legale, Statul să se oblige să le încaseze în continuare banii personali și să-i respecte civil, adică să le ofere drepturile cuvenite, strict alea civile. Parol că nu plănuiește nimeni ca apoi să ia cu asalt Biserica și să pângărească ceva din cele sfinte. Primăria are rolul și funcțiile ei într-o societate, Biserica la fel, pe bune! Nu e NORMAL nici măcar ca ele să fie aduse împreună în aceeași propoziție sau să stea la masa vreunei negocieri de drepturi civile.

Bun! Acum dacă am lămurit-o pe-asta, sa avansăm în stabilirea termenilor.
Ce urmează e simpluț tare de înțeles, că fac apel la rațiune și bun simț, oricât ar fi ele de rare: cetățenii LGBT nu au nimic de-a face cu pedofilia, zoofilia și violul. Vă rog din inimă, voi cei care continuați să credeți asta, nu mai fiți imbecili și analfabeți! Comportamentele de care vă temeți atât au de-a face strict cu patologia psihiatrică iar asta nu-i iartă nici pe heterosexuali, că boala nu alege oamenii după orientarea sexuală.  Și în țara asta, să fim serioși, atât pedofilia cât și violul sunt practici cât se poate de comune și de tradițional heterosexuale. Întrebați fețitele violate de tații naturali sau vitregi, adolescentele violate sălbatic de bravi tineri creștini, mamele minore cu copii rezultați din sfântul viol NORMAL și creștinesc, bătrânele violate și omorâte de bărbați care nu s-au gândit în toată viețisoara lor să schimbe foaia și să încerce și cu un bărbat! Nu știu cum naiba se face, dar în violența și abundența acestor cazuistici, homosexualii nu sunt altcineva decât marii absenți. Ei lipsesc din NORMALITATEA ASTA, cel puțin în țărișoara pe care o apărați nu cu legea ci cu icoane și cruci.
Să revenim: vorbim despre adulți integri, NORMALI în toate sensurile acceptate prin standardele de comportament social și profesional, întrunind toate atributele care îi fac, moral și social, buni cetățeni. Își văd privat de viețile lor, de carierele lor, nu sunt agresorii nimănui, sunt și ei niște oameni comuni. Și doi oameni de soiul asta, de comun acord și cu sentimente umane la mijloc, hotărăsc să o pornească mai departe prin viață, ca o celulă socială recunoscută de către Stat, uniune din care să rezulte niscaiva drepturi. De exemplu, să facă un credit împreună, poate pentru o afacere din care Statul va încasa mai departe taxe. Ce e greșit sau ANORMAL în asta? Aaaaaaaah, spuneți că fac sex diferit!!! Bun, păi atunci să dezvoltăm ideea!

Kama Sutra din drobul de sare

Îi pasă românului de tehnicile sexuale folosite de vecin? Îi paaaaasă, îi pasă mai mult decât că n-are ce pune pe masă la copii și că de mâine poate fi șomer.
Ce contează că murim de foame, că n-avem legi și aleși care să ne reprezinte cu decență, demnitate, pregătire și experiență profesională conforme cu funcția și aplecare reală către oameni? E mai seeexy și mai provocator să dăm ochii peste cap până la ceafă, oripilați în puritatea noastră, de Kama Sutra homosexuală.  
Că dacă drobul ăla de sare, Doamne-ferește, se prăvălește chiar acum peste noi și devenim în masă, Doamne-iartă-mă, pe dos?! Și noi, și copiii noștri, și copiii copiilor noștri!
Ia să avem acum olecuță de curaj și să ridicăm vălul misterelor de pe abominabilele practici sexuale ale ălora nedemni de sfânta cetățenie română.
Să lăsăm falsele pudori deoparte și să nu fim ipocriți, dacă tot ne băgăm cu forța în paturile unor oameni și vrem ca optiunile lor sexuale să le afecteze drepturile civile!

Acum să structurăm totul într-un joculeț de-ăla stupid de simplu, pe înțelesul oricărei minți, cu încercuit  „ADEVĂRAT” sau „FALS”, în care expunem  transparent  practici și „tehnicalități”:

1          1. Sexul oral e practicat EXCLUSIV de către homosexuali. Adevărat/Fals
            2. Masturbarea reciprocă e o practică EXCLUSIV homosexuală. Adevărat/Fals
3          3. Sexul anal se practică EXCLUSIV în cuplurile homosexuale. Adevărat/Fals    
4          4. Threesome-urile, practicile BDSM, orgiile sunt practici EXCLUSIV homosexuale. Adevărat/Fals
            5. Actele sexuale din timpul Sfântului Post sunt EXCLUSIV practici homosexuale. Adevărat/Fals
       6. Blestematul de sex în afara căsătoriei e o practică EXCLUSIV homosexuală. Adevărat/Fals
       7. Libertatea alegerii partenerilor sexuali e un păcat EXCLUSIV homosexual.     Adevărat/Fals
       8. Voyeurismul, sexul în locurile publice (de exemplu la birou, în toaletele publice, în mașină sau în păduricea Băneasa) sunt, fără doar și poate, practici EXCLUSIV homosexuale! Adevărat/Fals
       9. Sexul pe bani sau pe alte beneficii este o practică EXCLUSIV homosexuală. Adevărat/Fals
     10. Sexul în poziții necuvenite și neaducătoare de urmași, gen 69, de preferat cu amanta sau cu amantul, sunt  practici cât se poate de EXCLUSIV homosexuale. Adevărat/Fals

Ne-am lămurit? Măcar așa, noi între noi, ăia mai civilizați și mai lucizi și, mai departe, ar trebui să ne lămurim noi cetățenii cu Statul. Ce-o să facă Statul în situația asta? O să dea o circulară, cu ștampila BOR, cum că de mâine, cetățenilor care își asumă practicile care îi pot confunda cu homosexualii, li se interzice dreptul la căsătorie? Nu? Păi de ce la heterosexuali NU și la homosexuali DA?
 Că așa cum din paturile și viețile private ale heterosexualilor nu țopăie de nebune pe străzi practicile astea, ca niște entități care prind viață și pe care le văd copiii, nici  în cazul homosexualilor nu se întâmplă asta. Vorbim despre decență aici iar decența nu are nimic de-a face cu orientarea sexuală. Ține de educație, de cultură, de modele însușite. Comportamentele stridente și agresive, iarăși vă spun, nu au orientare sexuală. Uscături are orice pădure dar asta nu trebuie să aibă de-a face cu îngrădirea drepturilor cetățenești. 

Din câte știu, nimic nu îl oprește să se însoare pe viitorul violator al fiicei sale încă nenăscute sau pe criminalul care ia o viață pentru furtul unei pensii amărâte. În situațiile astea cum cernem grâul de neghină? Cui dăm drepturi și cui le luăm? Sau e suficient să fii hetero și restul devine neimportant?  

Că nu suportă tradiționaliștii să vadă copilașii lor, homosexuali de mână pe stradă? Că se tem ca în ciuda educației impecabile pe care le-o oferă și a modelului sănătos, ăi mici pot deveni...în felul ăla necurat? 
Dar că văd femei târâte de păr pe trotuar, agresate de derbedei violenți, nu se simt amenințați și copilăria copiilor lor nu e împietată? 
Dar bieții copilași, bătuți și abuzați cu sălbăticie de părinții naturali, nu-s un tablou al ororii? 

Puritanii aștia ipocriți oare nu merg pe aceleași străzi pe care merg și eu? Cele pe care nu am vazut în 48 ani de viața niciun homosexual care să pună în pericol integritatea unui alt om sau a unei alte ființe? Pe acele străzi unde nu o dată era sa-mi iau bătai crâncene pentru că interveneam solitar și complet inconștientă în apărarea victimelor agresivității altora?  
Ca atunci când am sărit de nebună din autobuz să apar o adolescentă agresată de un golan hetero și periculos (în timp ce nici măcar un bărbat din jur nu s-a clintit să mă susțină). Sau pe aceleași străzi pe care altă dată eram dispusă să mă bat până când rămâne doar unul dintre noi, cu un tânăr hetero care tortura un câine al străzii. 
Eu pe străzile astea tot merg de-o viață. Voi, legiuitorilor, pe unde vă plimbați copiii?

Cam cât de mari pot fi minciuna, manipularea și mizeria din mințile și sufletele voastre?
Și-acum vă întreb, în calitatea mea de cetățean, pe mine m-ați consultat dacă sunt de acord, în țara corupției, a sărăciei și a infracțiunilor cu tone de violență, să cheltuiți bani și din taxele mele, pentru un Referendum pentru Redefinirea Familiei?
Dacă eu și mulți alții asemenea mie, dintre aceia care își simt amenințate drepturile și libertățile fundamentale, facem o petiție cu mai mult de 3 milioane de semnături, pentru următorul Referendum: „Sunteți de acord ca Statul democratic să se redefinească într-un Stat fundamentalist-religios?” 
Ce-o să faceți?
               
             
 Mai mănușă decât Marilyn, nimic nu poate fi:





Niciun comentariu: