joi, 20 aprilie 2017

S.O.S Toxic love (II)

Sex’n Roll

Săltăreață și plină de endorfine, relația pe bază de sex năvalnic, nu pare prea periculoasă la prima vedere.
Nu vă luați însă după aparențe! Buna vecinătate pe care o are cu toxicitatea din Resident Evil , nu o face decât o replică mai adolescentină a acesteia și, e numai o chestiune de timp până la transformarea ei pe fast forward în adicție, dramă și depresie.
De ce? Pentru că oricât de bună ar fi ciocolata, nu poți să te hrănești numai cu ea. Nu de alta, dar e calea fără greș ca dintr-un om sănătos, să devii un diabetic c-un picior în groapă, inconștient și plin de obsesii fierbinți.


Eh, cam așa stă treaba și-n relația unde inimile bat la unison doar trezite de instinctele sexuale. 
Acum, să fim serioși, cât poate să dureze un orgasm? Că până și la alea intelectuale, de la un moment dat încolo te ia plictiseala dacă nu se mai întâmplă și altceva. E, ca să mă exprim plastic, ca și când ai trăi fie numai cu Jenna Jameson fie numai cu doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga. (Varianta ideală o fi un hibrid Jenna&Doamna Bușulenga?! Hmmmmm.....)

Trecând peste glumă, ideea e că orice relație alimentată numai într-o singură direcție, mai devreme sau mai târziu se va sufoca de/în ea însăși. Complementaritatea înseamnă să fii atras și provocat de un partener pe mai multe planuri, să îți câștige și mintea, și inima, și libidoul. Și, esențial pentru ca o relație să dureze, este ca partenerul să ne câștige respectul și să ne mențină admirația la cald.

Legăturile fundamentate doar pe sex îndepărtează partenerii de adevăratele provocări pe care un cuplu trebuie să și le asume și să le depășească. Cum ar fi: „hai să locuim împreună și să cochetăm cu nevoile și obiceiurile din cotidian”, „îți văd și defectele, dar ți le iubesc și nu te strivesc în timp ce te somez să scapi urgent de ele” etc. Chestii de-astea, mai prozaice și mai pragmatice, alea care transformă o aventură într-o relație constructivă și durabilă. Sigur că e loc și de pasiune fierbinte aici, ba mai mult de-atât, cu cât împărțim mai multe lucruri și planuri cu substanță, cu atât pasiunea poate îmbrăca modalități de expresie mai vii iar imaginația a două ființe complementare ridică sexul la rang de artă, cu senzualitatea și erotismul incluse.

Da, legăturile care se joacă numai cu sexualul din noi ajung să se modeleze în obsesii, gelozii, măcinări nervoase, frustrări și, în final, depresie și insecuritate emoțională.
Nu poți să traversezi o lume întreagă, o viață,  doar cu o revistă Play Boy în bagaj.

Din păcate, femeile nu sunt conștiente de gradul de uzură emoțională și afectivă pe care o dezvoltă o relație în care singurul liant este sexul. Sunt tentate să uite că adevărata viață începe abia după ce te-ai ridicat din patul cu cearșafurile transpirate și mototolite. De-aici  drama și contradicția dintre așteptări și cruda realitate.

Este taman ca-n bancul ăla cu femeile care întotdeauna se uită până la final, la un film porno. De ce? Ca să vadă dacă eroina va fi luată de nevastă.

Zombie love

În topul personal, tipul ăsta de relație toxică ar câștiga detașat.
Cum ar fi dacă, într-un spirit dezarmant de balcanic, am refuza să mai ducem mortul la groapă, am staaaaa, și ne-am smulge părul, și căina până ne pierdem mințile, cu coatele pe sicriu?! Noroc cu Maestrul Dinică, în Cuibul de Viespi, că ne mută drama într-o zonă de bun simț: „Morții cu morții, viii cu viii”.
Așa și cu relația zombie, cea în care autenticul legăturii a murit demult și s-a transformat într-un monstruleț care devorează tot ce întâlnește în jur, inclusiv propria viață. Ne absoarbe mințile, ne împietrește inimile, ne blochează prezentul, ne anulează viitorul și ne ține prizoniere într-un loc unde nu e nici viață, nici moarte. Și nu, nu e vorba despre o poveste cu highlanderi. Sunt numai zombies, creaturi de-alea dizgrațioase care ne mușcă și ne virusează să devenim la fel.

Nu e toxină mai strașnică și mai curată decât aia care se dezvoltă când relația și-a depășit timingul demult iar noi rămânem acolo, refuzând să dăm drumul.
E adevărat, speranța moare ultima. Dar ce te faci când vezi că zi de zi, speranța depășește frontierele realității și devine virus letal care doar te îmbolnăvește?

Nu toate relațiile sunt menite să dureze, unele pot fi doar experiențe necesare pentru a ne descoperi mai bine, altele sunt tranzite care ne învață nu neapărat cine suntem ci mai degrabă cine nu am putea fi vreodată, unele sunt întâlniri care ne cresc, altele care ne descresc.

Femeile au tendința să cadă în capcana de a crede că pentru o relație trebuie să lupți ca un soldat prin tranșee, eventual să-ți  pierzi în luptă o mână, un picior, un ochi, poate o bucată semnificativă de organ vital, ca apoi să te amăgești că așa mutilată cum ai ajuns, ești veterana care își merită medaliile. Nu, doar te-ai automutilat într-o luptă din care trebuia să ieși la timp.

Nu poți lupta sa reanimezi o relație în care frecușurile și discrepanțele sunt atât de mari încât, ferească Sfântu’ să mai zăbovești pe-acolo, că uiți total cine ești și cine ai putea să devii într-un cuplu în care să te dezvolți liber către mai binele tău, nu înspre degradare.

Știm că dragostea nu are rațiune, dar totuși, măcar când simți că te transformi negativ, nu ar trebui să te oprești puțin, cât să te întrebi dacă nu cumva ceea ce tu crezi că-i dragoste, e doar frică de schimbare sau de singurătate?  

Lost in translation love

Nici cu genul ăsta de legătură nu mi-e rușine! Profundă, adictivă, consumatoare și toxică până la cer și înapoi, are și ea darul de a ne transforma în cea mai măruntă, autodistructivă și angoasată versiune a noastră.

În tipul ăsta de relație se întâlnesc doi oameni fundamental incompatibili. Acele tipologii de oameni care, fiecare în mediul său natural, e opusul în educație, valori și fundamente ale partenerului. Ei nu ar avea cum să se întâlnească pe vreun traseu comun, nici dacă niște prieteni glumeți și puși pe farse, ar organiza un blind date.
Sunt lumi care nu se ciocnesc, nu interacționează în mediile sociale, nu împărtășesc valori și direcții, iar ceea ce știu unii despre ceilalți e mai mult decât simplist: fiecare știe că există și categoria celuilalt. Atât.

Cum e categoria aia, cum se manifestă, ce intrinsec poartă în ea, e deocamdată un mister pentru ambele tabere. Lucrurile se complică abia când sub impulsuri diverse, hotărăsc să inițieze o relație. 
La început totul poate părea nou și interesant, fiecare reprezentând pentru celălalt un alt pol al lumii. Necunoscutul din fiecare provoacă și aduce o anumită prospețime, discrepanțele sunt mascate de entuziasmul de început.  
Endorfinele prezente și ele aici tulbură vederea și discernământul, se confundă nevoile proprii cu persoana din față și, mocnit, își fac loc niște proiecții și așteptări.

Cea dintâi iluzie când intrăm într-o relație incompatibilă e că: „Uite, și ea își dorește aceleași lucruri ca și mine, și ea vede la fel viața!” Oooooook.
Ce ar fi dacă am lansa un experiment stradal simplu? Să oprim aletoriu femei diverse, care trec în paralel pe o stradă oarecare și să o întrebăm pe fiecare în parte, ce își dorește de la viața de cuplu și de la iubire. Fac pariu că fiecare, fie că e profesor universitar sau vânzătoare la buticul din stația de tramvai, ne va spune despre exact aceleași dorințe, doar cu alte cuvinte și maniere de exprimare diferite. Dar fondul lor, al dorințelor, va fi identic. De ce? Păi fiindcă orice femeie își dorește cam aceleași lucruri.

Complicația și incompatibilitea își arată fețele hidoase abia când avansăm în relație, deja o luăm în foarte serios și apare datul cu capul în zidurile a ceea ce înseamnă: „cu alte cuvinte și cu maniere de exprimare diferite”.
Fiindcă nu-i suficient că fiecare ființă are nevoie de același aer și de apă ca să rămână în viață. În viața unei relații oamenii au nevoie și de comunicare și de limbaj. Limbaj comun. Că să se înțeleagă reciproc, practic și fără frustrări. Să știe conștient și asumat ceea ce vrea unul de la celălalt și să se armonizeze din mers. Fără explicații lexicale, fără lansat cu forța manuale educaționale, fără tone de noțiuni introductive și fără iscat cratere din lipsă de reper.

Iar limbajul de cuplu nu înseamnă numai cuvinte. Deși sunt afurisit de importante și cuvintele, că ne conțin tot pe noi. În plus, mai e vorba și despre limbaj afectiv, emoțional, nonverbal, comunicare incidentală, instrumentală etc. Deh, sunt complicate căile comunicării între oameni.
Un om reprezintă suma multor procese de educație și autoeducație iar într-o relație toate se simt până în cele mai profunde straturi ale ființei, fie ca un cuțit care scobește în inimă fie ca o atingere plină de dragoste.

Cum putem drege toate incompatibilitățile care vin ca rezultat al percepțiilor si perspectivelor dezvoltate prin modele de gândire și educație radical diferite?
Nu prea putem. Tot ce poate ieși dintr-o astfel de relație e profund consumator pentru cea care reprezintă, să spunem, modelul mai avansat. 
Evoluția sa personală va îngheța în acea relație și, în lipsa unui partener egal care să o înțeleagă, susțină și provoace înspre a-și atinge propriul potențial, se va înstrăina de ea însăși. În timp ce și relația de iubire de la început se va degrada și se va transforma într-un purgatoriu al formei fără fond.

Există relații și iubiri perfecte? Nu știu, dar știu sigur că orice sac își are peticul. Și, mai știu că după ce am depășit o sumă de experiențe, în multele lor diversități, ar trebui să știm ceea ce vrem, ceea ce ne face bine sau rău. Totul ține de procesul de autocunoaștere și de autoevaluare. Mai ține și de gradul de libertate pe care trebuie să ni-l asumăm înlăturând din noi frici, disperări și insecurități. Putem fi complete și singure, dar, fericirea în doi, hrănită cu iubirea potrivită, ne duce pe alte culmi.
Cu curaj și încredere în noi, nu ar trebui să fie atât de complicat.








Niciun comentariu: