vineri, 14 aprilie 2017

S.O.S Toxic Love (I)

Într-o accepțiune sănătoasă, dragostea și toxicitatea ar trebui să fie compatibile exact ca nuca și peretele. Dar cine spune că trăim niște timpuri sănătoase?!
Ne alienăm, ne supra tehnologizăm, ne îngropăm de vii în frici din ce în ce mai mari, ne ascundem în adicții dintre cele mai originale.
Cum ar putea biata dragoste să supraviețuiască integră în așa o nebunie? Cine se mai oprește vreodată din goana după nimic, să se gândească și la dragoste, când sunt atâtea confuzii la îndemână?


N-am de gând să povestesc mai departe despre iubirile imberbe, de la 20, 20 și-un pic de ani, când abia ce am pășit în viața de adult și totul e clădit pe puseele lui “pentru totdeauna” (oh, ce adorabilă lipsă de cunoaștere!) sau pe dramele sufletului post-adolescență, unde totul e solemn de implacabil, dar, în fundalul inconștient se duc lupte  prin nisipurile mișcătoare a tot ceea ce urmează să devină cândva, o ființă matură.
Sunt etape firești, un om tânăr are nevoie să experimenteze și să se afle, iar iubirea e cel mai complet instrument.

Nu spune nimeni ca maturitatea e ca un tren și că urmează niște ore fixe de sosire (sau de plecare, cu neamțul ăla mic și zglobiu, al cărui nume deja l-am uitat!), însă se presupune că dacă nu ne vom rătăci total pe traseu, ea apare după un număr de ani și de experiențe trăite.
Apoi ar trebui să fie simplu, ca mersul pe bicicletă, că după ce l-ai învățat, nu mai uiți.

Eh, dar nu-i așa! Mai ales în cazul femeilor, suflete etern tinere și zburdalnice. Uneori atât de tinere în suflet încât pierd măsura și nu mai realizează că un ruj ciclamen electric e cool la 25 ani, dar dramatic de hazliu la 45. La fel stau lucrurile și cu dragostea. Ceea ce e provocator și util la 20-25 ani, se transformă în sinucidere curată de la o vârstă încolo.

Sigur, ar fi minunat să reușim să înțelegem, chiar dacă natura feminină e al naibii de perseverentă, că dacă o dată, de două ori, de trei ori, hai de patru, o relație eșuează din cauză că fundamentele și coordonatele ei de plecare seamănă izbitor de tare cu ale precedentei...cum să te aștepți la un altfel de final?
Veți spune că nuuuu, oamenii nu seamănă între ei, așadar nici situațiile. 
Ba da, vrem să acceptăm sau nu, multe situații, dezbrăcate de magiile inerente ale conjuncturilor accidentale, seamănă izbitor, ca efecte finale, unele cu celelalte. 
Da, iubirea nu are minte, fuge de rațional, dar situațiile amoroase, ca orice altă situație sau fenomen, se înrolează în regulile de aur ale matematicii. Matematica, știința aia a tuturor științelor, că niciuna nu scapă de ea, ba nici măcar artele nu se salvează! Iar matematica vine peste euforie, ca profa mustăcioasă care ne umplea de Gheba în vacanță, cu niște calculații de probabilități. Bazate pe analiza unor elemente comune, plus variabile și ce or mai fi pe acolo.

Long short story, ideea e că dacă ai văzut de nu știu câte ori că o formulă te duce la dezastru, de ce să o repeți la nesfârșit? Doar pentru că ți-a devenit familiară calea aia?
Datoria noastră e să ne facem fericite, nu să ne fie simplu!
Nu spun că ar exista vreo rețetă, pentru că habar nu am de-așa ceva, însă măcar să încercăm să le evităm pe cele care până în prezent s-au dovedit a fi nefuncționale și aducătoare de nefericire. Cele toxice adică.

Lovoracious T-Rex

Tipul ăsta de legătură toxică e una primitivă și vorace, stă cam prost cu vederea și elimină orice raționament, mecanismele ei sunt simple și la vedere: trece timpul, îmbătrânesc singură, trebuie să iau din viață ceea ce mi se oferă. Nu vorbim neapărat despre un cuplu, în orice caz nu despre un cuplu stabil, motiv pentru care voi puncta mai degrabă tipologia femeii atrasă de această relație, nu relația în sine.

Așadar, respectiva femeie intră de pe-o zi pe alta în relație, cu băgăjele și promisiuni. Discernământul e nul (bine, asta e trăsătura comună tuturor relațiilor toxice) iar femeia respectivă se agață cu frenezie de orice persoană care ar putea să o convingă, cu orice preț, că e încă tânără, încă dorită, încă “pe piață”.
Victima perfectă a oportuniștilor de orice sex, va sfârși dezamăgită și de femei, și de barbați, și e posibil să prindă gustul alcoolului și al micilor răutăți.

Resident Evil

Aici lucrurile stau tare periculos. Vorbim despre parteneri care se întâlnesc și se sudează în cea mai întunecată zonă din ei. Cea a viciului, a exceselor, a nesiguranțelor și a abuzului. În această relație, fiecare îl încurajează și provoacă involuntar pe celălalt să devină și mai vulnerabil decât era deja. 
Împreună vor descoperi nivelul următor în tot ceea ce înseamnă degradare și creștere de adicție. E o legătură foarte puternică, adesea confundată cu pasiunea. Odată cu adâncirea în ea, percepțiile se schimbă și se alterează, persoanele echilibrate din jur sunt complet neinteresante, cuplul fără dramă și instabilitate devine neatractiv. Nu de puține ori, astfel de cupluri ating praguri care le pot pune viețile în pericol, împingându-și limitele până dincolo de pânzele albe.  
Pentru a ieși din relație și pentru a rezolva temeinic problemele care au alimentat-o, e neapărat necesar un terapeut. Spun asta pentru că odată ce s-au depășit niște granițe, ființa profundă se transformă negativ, stima de sine se alterează și, mai ales, conceptul de atracție și de iubire este metamorfozat în ceva bolnăvicios ce nu are nici cea mai vagă legătură cu iubirea.

-       Va urma -



Un comentariu:

Anonim spunea...

:)