marți, 23 mai 2017

COALIȚIA PENTRU REFUZUL IPOCRIZIEI

Sub sloganul „Scoatem creierul din impas”, îmi lansez azi, aici, in rozul blogului personal, o inițiativă inspirată de celebra deja Coaliție pentru Familie. Îi mulțumesc pe această cale că s-a luptat să-mi devină muză, că m-a scos din inerție și că mă indeamnă la fiecare zi la fapte civice.

Haideți să ne adunăm și să-i motivăm pe cei care își spun Coaliția pentru Familie să pună osul la muncă și lucreze într-adevăr în folosul familiei sau, dacă nu, să dea cărțile pe față și să zică senin: „frați și surori, am blufat, ne doare la bască de bunăstarea reală a familiei tradiționale, noi vrem doar să nu mai existe homosexuali”. Și-apoi să se redenumească adecvat.

Până atunci însă, haideți să-i monitorizăm un pic și să-i centrăm, orientându-i către direcții clare de acțiune și intervenție, că îmi par așa, confuzi, dezorientați, și dacă le tăiem placa cu homosexualii, rămân fără obiectul activității. Să le lansam provocări, în fiecare zi, cu cazuistici sociale grave, care într-adevăr sunt o amenințare pentru bunul mers al familiei și unde, intervenția concretă a reprezentanților lor, ar face diferența in bine și progres.


Normalitatea naște inițiative

Cum a început totul? Nu vă fac acum capul mare cu toate cărările pe care conștiința mea le-a traversat în timp ce, grație respectivei formațiuni, am început să devin tot mai atentă la realitățile familiei tradiționale de români, neatinși de vicii și perversiuni sau de alte blestemății moderniste. 
(Doamne-ferește feat. Doamne-iartă-mă,  NU familii de-alea gen prieteni de-ai mei și de-ai prietenilor mei, de-ăia care vin în echipă completă la pride, mamă+tată+copil, din motive de solidaritate viciată și absurdă și ea, cum că drepturile civile ar trebui să aparțină tuturor cetățenilor unui stat. Ăștia sunt niște ciudați care citesc mult, călătoresc, se implică în cazuri de responsabilitate socială, ba îndrăznesc să mai aibă și niște cariere de succes!)

Dar motivată lăuntric de gaura cheii prin care spionează apăratorii familiei tradiționale orgiile homosexuale, am zis că n-o fi foc dacă mă las și eu străbătută de-un fior privind de pe partea cealaltă a găurii, la cum se văd familiile lor. Gaura cheii, doh?
Am zgândărit cu unghia peretele de mucava tapetat cu postere frumoase, ca-n filmele americane proaste, cu familii zâmbitoare și sloganuri duhovnicești și am ajuns la realitatea aia care strivește povestea și ideologia populistă din spate. 
Și așa am ajuns la sărăcie, analfabetism, obscurantism, abandon școlar, abuzuri atroce asupra copiilor, viol, crimă în sânul familiei, ură, grave disfuncționalități umane, intelectuale, emoționale, sociale. Am toată compasiunea pentru sărmanii folosiți ca masă de manevră de către un politic putred de corupt. Însă niciun pic față de promotorii și susținătorii acestor fenomene sinistre. Pentru că da, îi acuz transparent de complicitate și instigare la crimă.

Dacă pentru Coaliția pentru Familie singura și cea mai virulentă prioritate e cum să-și îndoctrineze susținătorii cu obsesii sexuale despre homosexuali și consideră că marea amenințare la adresa famililei sunt cuplurile de același sex, atunci ceea ce fac ei este dincolo de inuman, pervers, infect.
Serios, atât de lipsiți de scrupule sunteți (că mi s-ar părea ireal să fiți chiar atât de imbecili) încât să nu realizați care sunt prioritățile arzătoare ale familiei?

V-ați gândit vreo clipă că familia nu trăiește în doctrinele voastre medievale ci într-un spațiu social, economic, cultural? Că acolo se dezvoltă ea și progresul ei e strict legat de criterii socio-economice?

Ați luat vreo atitudine fermă și vocală în ceea ce privește corupția? V-ați trimis vreun reprezentant pe la Parlament sau pe la Guvern să facă scandal pentru că familia e sabotată de la rădăcină, prin încurajarea penalilor, a celor care fură de pe masă pâinea copilașilor vostri? Sau cu „marii” oameni de stat nu aveți curaj să vă bateți, e mai simplu cu homosexualii? Sunteți lei doar cu homosexualii dar nevertebrate cu cei care în realitatea aia concretă și cotidiană, lasă familia tradițională să se destrame de foame și să plece la cules căpșune în Spania?

Ați făcut zid viu, nu la pupat ciolane de moaște, ci în față la Ministerul Educației, să vă luptați ca-n tranșee, înțelegând cât de important e pentru progresul familiei ca toți copiii să aibă acces la educație?

Ați înconjurat de mii de ori Ministerul Muncii, până când să vă facă loc cineva la masa dialogului, să explicați acolo, tare și răspicat, cum că vreți locuri de muncă și oportunități sociale pentru tinerele familii, ca să își poată crește copiii în siguranță materială?

V-ați târât pe coate și genunchi prin holurile Ministerului Sănătății, să vă bage cineva în seamă, că aveți niște super idei pentru creat și implementat o serie de campanii naționale de conștientizare în privința riscurilor nevaccinării copiilor? Că familia nu supraviețuiește secular cum ziceți voi dacă îi mor copiii!

V-a trecut prin cap să vă mobilizați masiv și să rulați continuu campanii gigant, măcar în mediul online dacă nu la Tv, pentru încurajat creștinii să adopte copiii din orfelinate? Că să mă trăznească toți sfinții, dacă aș fi cine pretindenți voi că sunteți, numai asta aș face! 
Aș atâna pe la ușile tuturor creativilor din țara asta, cu căciula-n mână, și-aș impora ca în numele păstrării valorilor familiei și-al salvării copiilor abandonați, să mă ajute și pe mine să fac niște campanii deștepte, să sensibilizez creștinii și să-i fac să ia copiii acasă.

Și știti cum ar arăta pagina mea de Facebook, iarași, dacă aș fi cine spuneți voi că sunteți? Maaaamă, păi ar fi plină de campanii de-astea de pus umărul concret, nu cu vrăjeală și homosexuali, la ridicat familia din beznă, la creat oportunități de dezvoltare, la încurajat voluntariatul în situații de întrajutorare socială și civică, adică aș fi o proastă de-aia care dacă zice că susține familia, exact aia ar face, nu ar bate câmpii și ar trolla cu „homosexualii amenință familia, bla, bla, bla”. Lăsați necuratului treaba curului altora și treceți la treabă, dacă chiar vreți să luptați pentru familie!

Dar dacă, dacă, orice ați face, gândul la sex nu vă dă pace, lăsați deoparte fantasmele cu gayii și mutați-vă acolo unde e util (o să vă vindecați și o să deveniți mai puternici), în zona mai hardcore, cea cu abuzul, cu sexul fără consimțământ, violul, cu fetițele minore abuzate de rude sau de vajnici bărbați hetero și creștini, fiți eroi acolo, că fetițele acelea chiar au nevoie. Educați bestiile alea, mobilizați opinia publică, avocații, luptați ca astfel de subspecii să nu mai aibă vreodată putere asupra unei ființe nevinovate.

Implicați prietenii preoți să vorbească la slujba de duminică despre violența domestică (știu că nu vă pasă, dar România tocmai a fost condamnată la CEDO pentru ignorarea violenței domestice), folosiți-vă persuasivitatea pentru stabilit parteneriate inteligente cu influencerii din mediul rural, aduceți în discuție egalitatea de gen, oferiți suport și soluții mamelor și copiilor agresați de capul familiei!

Fuck of, zău, nu-i NORMAL să ignorați toate realitățile astea! 
Învățați să gândiți structurat, ordonați-vă prioritățile, folosiți-vă deopotrivă creierele și sufletele, dovediți bune intenții și, pentru rezolvat ura, fricile, frustrările, proiecțiile sexuale, apelați cu încredere la un psihoterapeut, sunt destui buni. 

Provocarea zilei

Ia uite, Coaliție pentru Familie, ce am cules azi de pe pagina unei prietene activiste (din categoria prietenilor despre care vă povesteam ceva mai sus):

“Foarte important si urgent. Politia stie ca aceasta copila a disparut din primele 24 de ore insa nu a demarat nici o actiune *deci stie de cateva zile. Din cate am inteles, Gianina a locuit la Centrul de Plasament Copii Bucium (Iasi) si a mai fugit de cateva ori din cauza violentelor de acolo. Acum insa nu se stie nimic de ea (inainte fugea la familia la care a mai stat in plasament, insa acum familia o cauta si ea pentru ca fata nu i-a contactat).
Intrebare foarte urgenta: cum putem pune presiune ca Politia sa demareze o ancheta si sa o caute pe fata? Inteleg ca avem stereotipuri si despre copiii din plasament si despre fetele de 14 ani vulnerabile, dar nu este admisibila pasivitatea. 
Link aici:
Politia Romana - www.politiaromana.ro
Poliția Locală Iași
Primăria Municipiului Iași
---
Buna seara! 
O fetita de 14 ani, pe numele Gianina este DISPĂRUTĂ din Centru de Plasament Copii Bucium din data de 14 mai a.c. Nu stim daca a fugit sau a fost RĂPITĂ. Cine a vazut-o sau are informații despre ea, este rugat sa ne contacteze la numarul 0742634501. Mulțumim anticipat!

Cum e, Coaliție pentru Familie și suporteri, vă băgați?

P.S. Nah, că m-a luat valul și v-am pus în brațe consultanță moca, ba v-am creionat și-o strategie, dar, din păcate, sunteți prea aroganți și prea bătuți în piroane cât să înțelegeți sau să folosiți ceva! Dar, dacă ați concretiza măcar jumătate din cele sugerate de mine, m-aș bucura, că ar apărea pe piață o organizație de drepturile omului super tare, care chiar ar putea să aducă lumină, valori și progres în familia tradițională. Bașca ar fi mica mea contribuție voluntară, de cetățean român, membru al comunității LGBTQ, în spiritul solidarității umane și al iubirii necondiționate față de semeni. ;-)




2 comentarii:

Anonim spunea...

Impecabil articol.Argumentele pertinente, dublate de exemplificarea unor stări de fapt de necontestat. Felicitări pentru o minte vie!

Florentina Ionescu spunea...

Multumesc frumos! :-)